»

joi, 23 aprilie 2009

Iar

Uneori mi se intampla sa meditez cu mine. Se intampla atunci cand ma imbatam cu apa de ploaie a propriilor 'reusite'. Atunci ma culcam pe o ureche si incepeam sa vorbesc cu mine. Concluzia personala era ca sunt cel mai inteligent om pe care l'am intalnit, sunt singurul cu care ma pot intelege. Discutiile cu mine erau cat se poate de variate, inutile si in cele mai multe cazuri neconstructive.

Ma iubeam prea mult si eram prea mare incat sa mai incapa altcineva in mintea mea inafara de mine. Dar vorba poetului...vreme trece...vreme vine si cand a batut ramu'n geam, mi'am bagat p**a s'am taiat craca. Am facut prea mult loc, l'am dat pe mine afara si ca urmare a granitelor deschise...a intrat ca tancu cu bocancu, calcand totul in picioare.

S'a ales praful.

PS: se'ntrezare in departare un sol de pace c-o năframă-n vârf de băţ. Sa'i tai craca? Sa nu io tai...?

1 comentarii:

Alex spunea...

Ultimul sol de pace....l-am impuscat in cap. Sincer, nu stiu de ce. Poate pentru ca s-a nimerit la momentul nepotrivit in locul potrivit. Discutiile cu tine reprezinta singurul mod disponibil de a purta o discutie inteligenta. O amica de-a mea zice: think less, do more. Right....cut your loses....Alegerea ideala oricum e o himera.
P.S. Bocancii astia au un stil de a ateriza pe rand exact in mijlocul moale al unor situatii s-asa volubile. Are vreun sens ce-ti spun? Habar n-am, mi se trage de la obisnuinta de a discuta cu mine insumi. Boala grea asta.