****

Traim dintr-un suflu primordial, dintr-o inertie socanta inspirata de ceea ce e in jurul nostru. Am uitat sa murim. Am uitat cum sa ne descoperim.
Ne montam tije metalice fiecarei vertrebe, fiecarui muschi. Ne actionam prin telecomanda si ne astepam sa fim liberi.
Ne confundam fiintarea cu existenta animalica impusa de societate. Am ajuns niste viermi ce au uitat pana si cum e sa te tarasti cu gratie.

---------------

Imaginea ta imi creaza fiori. Imi tremura fiinta sub pasul tau iar vocea ta imi ingroapa simturile.
Ma simt strain printre voi. Modul in care va rupeti vertebrele dupa un orar prestabilit ma ingretoseaza. Va aud vorbele dar nu va simt cuvintele.
O nevoie de violenta  sociala imi incearca oasele. Am sa va calc omenirea in picioare.
Va vad sumbri, tristi si lipsiti de orice remuscare; va iubiti atat de mult incat, atat sentiment, imi sugruma simturile mai rau ca mirosurile din bazarul de dupa colt.

---------------
Au ramas pierduti in mintile lor incercand sa ii intelegeti gandul. Li se pare lipsit de sens; o aiureala a unui schizoid obsedat de metafora. Cu cat se chinuiau mai mult, cu atat il vedeau cazand mai repede.
Cadea de undeva de sus, de pe un stativ pe care fusese pus in rotonda gandurilor lor. Ii priveau muschii ce defineau, de departe,  un vertij apoteoic al firii, se contorsionau modeland formele caderii.

--------------

Am sa rad de voi! Inca incerc.